Ziua de 28 noiembrie 2018 va rămâne în memoria elevilor şi profesorilor de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Braşov ca unul dintre momentele de referinţă pentru activităţile extracurriculare, dedicate aceastei înălţătoare sărbători a neamului românesc, Centenarul Marii Uniri. Astfel, elevii clasei I A, îndrumaţi de profesorul Simona Palade, directorul adjunct al şcolii, au slăvit momentul intonând, de la înălţimea celor şapte ani, Imnul Naţional. Momentul a prefaţat cea mai importantă activitate a zilei, în unitatea de învăţământ, prezentarea de carte „Probele Fiinţei Neamului”. În ideea ca tinerii să cunoască „izvoarele, rădăcinile” românismului, autorul cărţii, profesorul de limba şi literatura română Stelian Răducanu, le-a vorbit elevilor.
„Această carte este o apreciabilă sumă de probe majoritar istorice care, convertite în argumente, conferă lucrării (şi) o conotaţie justiţiară, pentru că acestea au ca obiectiv dreptatea! Totodată, această carte unică este povara dulce a unei iubiri nedisimulate pentru ţara şi neamul românesc, aşezată cu grijă pe structuri documentare solide, indubitabile – şi elevată prin veşmântul seducător al sfintei noastre limbi române! Şi, nu în ultimul rând, această carte unică este o temeinică demonstraţie referitoare la rezistenţa – în timp şi spaţiu – a Poporului şi a Limbii Române”, a precizat autorul.
Şi aşa, în Şcoala 1 Braşov au bătut clopote cu gust de Centenar, au vibrat inimi sub cocarda tricoloră, umplând cu activităţile din acest an proiectul devenit tradiţie pentru şcoală, „Unirea Românilor, un vis de secole”. Ceas de Centenar. Ceas de taină… rostită cu voce de clopot. Căci şcoala toată, învelită parcă-n tricolor, cu toată suflarea, de la copil la adult, a purtat la mână împletitura tricoloră (prin grija profesorului de istorie, Ramona Văleanu), căci coridoarele au răsunat de repetiţiile din clasele celor mici şi s-au răsfrânt, parcă din pereţi, frânturi de „treceţi, batalioane române, Carpaţii… ”, «veniţi la Alba… », «Basarabie frumoasă… », glas de chitări.
«Vouă urmaşilor şi strănepoţilor/ Vă lăsăm moştenire / Vitejia şi gloria străbună/ Vă mai lăsăm visul neamului nostru împlinit:/ ROMÂNIA MARE!/ Voi străjuiţi-i hotarele/ Şi  stăpâniţi-o fericiţi! »”, le-a spus micuţilor directorul Şcolii Gimnaziale 1, prof. Mihaela Pintea, citându-l pe scriitorul Stelian Răducanu.(sursa www.bzb.ro)