Dragi copii, bunici, părinți și profesori,
ANTARES-CLUB și BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ “George Barițiu” din Brașov, ne invită începând de mâine, Vineri, 4 Octombrie până în data de 6 Octombrie, Duminică la Festivaul de literatură şi artă science-fiction şi fantasy.
Locul de desfășurare: Biblioteca Județeană George Barițiu din Brașov.
( Livada Poștei ) Bulevardul Eroilor nr. 33-35
Pe scurt:
AntarRfest 2019, editia a II-a , 4 – 6 Octombrie, 2019. Încontro, Homo Cosmicus?
Descriere eveniment:
“Clubul Antares și Asociația Antares Science-Fiction&Fantasy Club Brașov, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” și Consiliul Județean Brașov, având sprijinul Asociației Medicilor Dentiști din Brașov, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului de literatură și artă science-fiction și fantasy, AntareSFest – „Încotro, Homo Cosmicus?”.
Evenimentul, cu participare internațională, care va avea loc în perioada 4-6 octormbrie 2019, la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, are ca temă centrală „50 de ani de la prima aselenizare, misiunea spațială Apollo 11”.
Și-au confirmat prezența autori de renume ai SF-ului românesc, oameni de știință, publiciști, graficieni, artiști plastici, edituri, precum și o delegație de scriitori de SF și creatori de bandă desenată din Ungaria. Toți vor fi întâmpinați de Anty – mascota astronaut.
Astfel, timp de trei zile, la Brașov vor fi dezbateri tematice despre situația SF-ului românesc pe plan național și internațional, lansări de carte SF, lectură liberă, expoziții de grafică și bandă desenată, precum și ateliere cu specific SF și Fantasy, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Ineditul la acest festival va fi standul de artizanat cu teme SF și Fantasy, pe lângă cel de bandă desenată „Comics Didactic”.
Pentru mai mult divertisment, organizatorii au inclus în program proiecții de film, dans tematic, concursuri cu premii și parada costumelor „Cosplay”, pe traseul Livada Poștei – Piața Sfatului.
Evenimentul se va încheia cu decernare de premii pentru cel mai bun roman SFFH (science-fiction-fantasy-horror) apărut în 2018, cel mai bun debut SFFH din 2018, cea mai bună povestire SFFH din 2018. De asemenea, vor fi acordate premii pentru merite deosebite în promovarea literaturii SF românești și pentru implicare personală în susținerea și promovarea literaturii și artei de gen românești.
„Scopul acestui festival este de promovare a SF-ului românesc, a scriitorilor și a graficienilor autohtoni, a debutanților de toate vârstele, cu precădere a tinerilor cu pasiune pentru aceste genuri literare, elevi de gimnaziu, liceu și studenți. De asemenea, dorim să descoperim noi talente, prin atelierele de scriere creativă și cele de grafică”, a declarat președintele Asociației Antares Science-Fiction&Fantasy Club Brașov, Nic Dobre.
Publicul este așteptat pe tot parcursul evenimentului, de vineri până duminică.
Intrarea este liberă.” ( preluare pagina de Facebook a Bibliotecii Judetene “George Barițiu din Brașov https://www.facebook.com/events/426919757948326/)
Mulțumesc!
Bibliotecar,
Ioana Chiru
Pentru a vizualiza programul, click aicihttps://antares-club.ro/antaresfest2019/program.pdf?fbclid=IwAR0eWVVJDkKkWVgA370DPLxQtiRRCcpE01lXNj_Uup7ZrBD1dXeIW0N1Wds